Autobuzul era aproape gol: doar noi doi
Şi un cerşetor care cânta la armonică
În noaptea de aprilie. Era răcoare
Şi motorul maşinii susura. Păsări necunoscute
Se loveau de parbriz cu un ţipăt stins
Şi cădeau în rigole. Îmi amintesc şi acum
Călătoria cu autobuzul fantomatic.
Înfloriseră teii, iar magnolia murea
Cu rumeguş de petale. Erai frumoasă,
Erai atât de frumoasă încât pieliţa ochiului meu tremura,
Erai atât de frumoasă că îmi venea să strig,
Să râd şi să strig, şi să te întreb
Unde ai fost atâta timp, unde te-ai ascuns
Şi ai apărut abia acum, în autobuzul 331,
În miez de noapte, în Piaţa Romană?
Acordeonistul cânta ameţitor
Un joc din Ardeal şi maşina se apropia de Piaţa Lahovari.
Doamne, mi-am spus, trebuie să îi vorbesc,
Altfel o pierd pentru totdeauna. Altfel
Va dispărea pe o stradă, în noaptea parfumată.
Va fi înghiţită de marele oraş, de înşelătoarele
Roiuri stelare. M-am aşezat lângă tine,
M-am aşezat lângă tine şi te-am privit,
Şi ţi-am spus vorbe fără şir,
Iar autobuzul alerga în cerc, în ritm ameţitor de armonică.
Acum sunt cu tine pe promontoriu
Şi privim soarele cum răsare din mare,
Dar noaptea aceea niciodată n-o voi uita,
Autobuzul se mişca în cerc, iar tu îmi spuneai
Că ai nevoie de mine.
Mircea Florin Șandru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu