Tabloul

Nopţile de mi le-ar lumina soarele!
Dorm – leoarcă de vopsele, în patul meu
În aşternutul meu din tablouri
şi tu cu piciorul gura închizându-mi
nu mă laşi să respir, mă înăbuş.
Mă trezesc – în suferinţele
zilei ce se deşteaptă şi în speranţe
încă nedesenate
încă ne-nfăptuite în culoare. Alerg
sus, spre penelurile uscate
acolo
sunt răstignit dis-de-dimineaţă, precum Hristos
acolo mă ţintuiesc de şevalet.
Dar tabloul încă nu e terminat
în el totul mai e doar fulguraţie, sclipire revărsătoare...
Ici – o tuşă! Albastră. Ici – una verde.
Roşie. Culorile se potolesc
vine tihna...
Dar ascultă odată şi tu, mortul meu pat
uscata mea iarbă
iubire ce m-ai părăsit
şi iar revenit-ai
ascultă ce am a-ţi spune.
Mă înfăţişai sufletului tău
eu beau restul anilor ce ţi-au mai rămas.
Până-n gât sunt sătul şi de luna ta
şi de a te păzi, precum o făcusem cândva.

Marc Chagall
  
Traducere de Leo Butnaru

Groază

Noaptea, stăpâne Hristoase-al meu,
mintea și sufletul păzește-mi
când în jur încep să se perinde
Ființe și Lucruri care nume nu au
și cu picioarele lor descărnate prin încăpere aleargă
strânse roată lângă patul meu cu privirile ațintite –
și mă privesc de parcă m-ar cunoaște
de parc-ar hohoti fără de glas, anume să mă sperie.
O știu, da, mă țintuiesc
de parc-ar aștepta să revină clipele de coșmar
când mă tîram împreună cu ele – în beznă,
cu ființele și lucrurile acestea amestecat.
Și freamătă, în așteptarea primului prilej.
Aceste însă nu se va mai ivi niciodată, fiindcă sunt
salvat,
eu, cel în numele lui Hristos botezat.

Tremur când se apropie seara,
când simt că în bezna adâncă
asupra mea sînt ochi ațintiți...
Ascunde-mă de privirea lor, Doamne!
Și când vorbesc sau strigă nu lăsa la urechile mele
s-ajungă nici un cuvânt de-al lor blestemat,
ca nu cumva din întâmplare în suflet să-mi trezească
vreo amintire-ngrozitoare din tainele pe care doar ele
mi le-au aflat.

Konstantinos Kavafis

Traducerea: Elena Lazăr