Se aud zorile

din ale mele toate zorile

tot mai neajutorate

fără îngerul păzitor de aer

apă

pământ

 

doar impulsuri din ce în ce mai rare

îndeajuns de neajuns

toată grijania mocnind în vene

tot mai buimacă încolo-încoace 

aproape mai îngăduitoare

dinspre dimineți

mai cu inimă –

zori noi – aripă de libelulă

și lumina lunii rătăcind la un loc

printre liniști și pietre

 

cu ce of o mai țin în loc

fără niciun semn

fără singurul antidot

un spectacol fără reguli

după voia ei

mă poate îngrozi, liniști

 

ciudat,

nu toți oamenii rămân la fel după

chiar dacă poartă aceeași cruce

 

numai cel ce vede și aude

e pe cale să facă concesii

neștiind cine va pierde

cine va câștiga

când nu voi mai fi

 

Eli Gîlcescu

1 Aprilie 2024, Burlington