La Fraisne

Pentru că am fost un sfetnic solemn, cu obrazul uscat
Mult înțelept în toate, și bătrân-bătrân,
Dar am lăsat deoparte nebunia aceasta, și frigul spân
Pe care-l strânge peste trupul său, ca pe o mantie, bătrânețea.

Eram puternic – sau cel puțin așa-mi spuneau –
Tinerii, în jocurile lor, iuți cu sabia;
Dar am lăsat deoparte nebunia asta; și de abia
Acum sunt bucuros într-un alt fel, care-mi e mai potrivit.

Și mult m-am răsucit prin scorburile frasinului,
Și fața mi-am ascuns-o acolo unde stejarul
Și-a-ntins asupra mea frunzele, și amarul
Jug al felului de-a fi al oamenilor mi l-am scuturat.

Și lângă balta moartă de la Mar-nan-otha
Eu mi-am găsit o mireasă
Care a fost pe vremuri tulpina unui lemn-al-câinelui.
Ea m-a chemat din gândurile mele vechi
Mi-a stins nemulțumirea sfătuirilor lumești
Și m-a-ndemnat spre cântece de laudă

Doar întru cinstea vântului care foșnește printre frunze.

M-a scos din felul meu mai vechi de-a fi,
Până când au venit să spună că-s nebun;
Dar am văzut și suferința oamenilor, și mă bucur mult,
Căci știu că vaierele și amărăciunea sunt o nebunie.

Și eu? Eu, mi-am lăsat departe toată nebunia și durerea.
Și lacrimile mi le-am strâns în frunzele de ulm
Și mi le-am părăsit sub lespede de piatră
Și-acum spun despre mine oamenii c-aș fi nebun căci eu m-am lepădat
De orice nebunie, și am aruncat-o de la mine
Și-am părăsit cărările mai vechi și sterpe ale oamenilor,
Și pentru că acum mireasa mea
E-un lac de ploaie în pădure, și
Chiar dacă toți îmi spun că sunt nebun
E doar că eu mă bucur mult,
O, mult, căci, iată, mireasa mea îmi poartă o iubire nesfârșită
Ce-i mult mai dulce, mult, decât iubirea femeilor
Care te bântuie, te arde și te-mpinge în nebunie.

Aie-e! E-adevărat, mă bucur mult
O, mult de tot, căci, iată, o am aici, și singură, doar pentru mine
Și nimeni nu ajunge pân-la noi.

Demult, când mai umblam printre oamenii tineri…
Și se spunea că sunt chiar puternic, printre oamenii tineri.
Demult, odată, a fost o femeie…
…dar am uitat… era ea…
…aș vrea să nu mai vină iarăși.

…nu-mi mai aduc aminte…

Cred că mi-a făcut mult rău, atunci, numai că…
Asta a fost demult, demult.

Și nu mai vreau să-mi aduc aminte de nimic.

Aici e haita vântului care-mi place
Să o ascult suflând printre frasini:
Căci suntem singuri, singuri
Aici, printre frasini.

#Ezra Pound

Traducere de Mircea Ivănescu