În tăcere îți inventezi inima

În cereşti scriptorii se scrie cu sângele meu acum
Se aud din oraş mortierele meteoriţilor
Fructe sau capete de îngeri bufnind pe caldarâm
Câinii lătrând în palate pustii
Sub norii de marmură statuile fumegând decapitate.
Singura ta dovadă că exişti
E părul ei arzând ca o flacără
Pe străzi de smarald
Neliniştea pieptanându-mă, foşnetul de pergamente
în care
Cu morţii regi mă confund, îndepărtatele, palidele stele nu se mai zăresc
Luminile lor mai întârzie în ochii unui muribund.

Sărac eşti în lumina fulgerului
Tu ce asculţi la o fereastră deschisă
Privighetoarea cântând în solemnele pajişti
Visate de cel orb.
Se aude cum cade roua în infern
Un scârţâit imens de peniţe cutremurând cerurile
(în cereşti scritporii se scrie cu sângele tău acum.)
Cu braţul întins în flacăra rece a aerului
În tăcere îţi inventezi inima.

Ion Cristofor