Bucuria porumbelului

pictorul iese în pragul casei sale
să ne aducă toamna-n oraş

ia seama îi spunem
că vântul ţi-ar putea răsturna şevaletul
şi vei vedea lumea cu capul în jos

mai întâi o femeie păşeşte spre mine
purtând în braţe un nor parfumat

o cum se mai odihnea frumuseţea pe chipul ei
înainte de a-şi lua zborul lăsând
în urmă o creangă uscată

şi sondele pe un câmp de petrol
par îngeri fugiţi din biserică
să se bată între ei acolo cu rafalele ploii

dimineaţa aceasta dată cu pudră roşie pe obraz
moare în aplauze
aşa cum fără de veste le-ar apuca râsul
pe toate frunzele dintr-o pădure

în chenarul unei ferestre
un stol de berze tăcea
şi un meşter le netezea limbile

teme-te îi spuneam
că vântul ţi-ar putea răsturna şevaletul

omul aude cum pereţii casei sale
sunt ho-ho-te albe şi reci
iar noi înşiraţi pe lângă ele
ne întindem mâna
le ştergem de praf
cu sufletele înmuiate de ploaie

Viorel Mureșan