Se afișează postările cu eticheta valțul rozelor. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta valțul rozelor. Afișați toate postările

iulie 28, 2021

Valțul rozelor

Pe verdea margine de șanț
Creștea măceșul singuratic,
Dar vântul serii nebunatic
Pofti-ntr-o zi pe flori la danț.

Întâi pătrunse printre foi,
Şi le vorbi cu voce lină,
De dorul lui le spuse-apoi,
Și suspină — cum se suspină…
Și suspină — cum se suspină…

Albeața lor de trandafiri,
Zâmbind prin roua primăverii,
La mângâierile-adierii
A tresărit cu dulci simțiri.

Păreau năluci de carnaval
Cum se mişcau catifelate,
Gătite toate-n rochi de bal,
De vântul serii sărutate,
De vântul serii sărutate.

Scăldate-n razele de sus,
Muiate în argintul lunii,
S-au dat în braţele minciunii,
Şi rând pe rând în vânt s-au dus.

Iar vântul dulce le șoptea,
Luându-le pe fiecare,
Ş-un valţ nebun se învârtea,
Un valţ — din ce în ce mai tare,
Un valț — din ce în ce mai tare.

Alexandru Macedonski