A fi spre a nu fi

 
De fiecare dată, poetul Liviu Antonesei reușește să surprindă cititorul.
Mă bucur și când ne distribuie poemele în Cercul Poeților Apăruți, însoțite de cuvinte vii – acesta este un alt tip de poezie: una a generozității. 
Citindu-l azi, mi-ar fi plăcut să am o replică tăcută la „perm-a fost” . 
Deocamdată, doar savurez poemul despre iubire, despre timp, despre ontologie. 
Și, mai ales, despre ireversibil. (Eli Gîlcescu)

A fi spre a nu fi

cîndva era bine în brațele tale ca între ramuri.

de viță de vie mă simțeam mai ceva decît

un roi de bacterii în apele termale din iazuri

risipite pe cîmpii prin văgăuni ascunse și păduri

sau în permafrostul înghețat din întinderile nordice

poate eram un cocon ce aștepta nerăbdător eclozarea

și dintr-odată apele termale nici n-au mai fost

permafrostul a devenit perm-a-fost n-au mai fost nici

brațele tale nici eclozarea și nici roiul de bacterii

n-a mai fost n-a mai fost n-am mai fost pentru că

nimic din ceea ce-a fost vreodată n-o să mai fie

poate în muzeul lumii un cîntec absurd în colivie…

(geaba mă scăldați acum în cisterne cu apă vie)

Liviu Antonesei
18 – 19 Februarie 2026, în Iași