Am fost...

Un poem „încă mergător”. Nu stă, nu se închide. Merge.
Și merge tocmai pentru că nu se grăbește să spună tot, nu explică, nu cere adeziune. Lasă aerul să cânte prin oase – imagine rară.

Liviu Antonesei: Am fost…

am fost înainte mergătorii n-am așteptat să apară sex în natură
am procedat după cum ne-a dus pe noi capul more naturalia
o vreme voi mai scrie poeme despre tine poate despre noi
cîtă vreme voi mai reuși să găsesc cuvintele mele prin gură

și pînă te voi disolva cu totul din carne și piele și sînge
vor rămîne doar oase albe fosforescente și cumplit de reci
prin care aerul va cînta incredibil de fidel amintirile toate
și pînă cînd nimic nu va rămîne din cele ce se pot frînge

noi am fost temerarii pionieri înaintea vremii mergători
n-am așteptat să apară cărți despre obiceiuri zise moderne
ne iubeam cu o fervoare cu o frenezie de neînchipuit
oprindu-ne-n luminișuri ascunse și-n ascunsele trecători

oprindu-ne-n luminișuri ascunse și-n ascunsele trecători…

9 Decembrie 2025, în Iași