Capitulare

dacă celulele noastre s-ar purta
între ele cum ne purtăm noi între noi
trupul nostru ar pieri într-o singură noapte
în Clipă se poate însă schimba însăşi trecutul:
te privesc şi o scăpărare de nesfărşire
se iveşte din necunoscut
spre a se cunoaşte
prin tine
înfiripând tandreţe, ne tulbură
ne tulbură dăruirea ta gratuită
roză - eşti parte din noi
aşteptându-ne, unde nici unul
din noi nu este ce se ţine a fi
mă deschid, mă ofer ţie
fără a mai întreba
de unde vii
nopţile acelea lungi
în care ninge printre felinare
ca o cădere lină
în adânc
ninge
peste lebedele adormite pe mal peste
apa-n care se mistuie acest monolog.
îl ascult cum ai asculta tăcerea aceea celebră
după care niciodată nu mai eşti acelaşi
cum orice vorbă, orice şoaptă
ar tulbura căderea egală
mai grăitoare decât
muţenia dintotdeauna a lebedelor
dacă întind noaptea mâna
dacă întind noaptea mâna peste râu
simt că undeva departe, o altă mână
se întinde fără de voie în dimineaţa plutind peste ape
nu ne vom întâlni în această viaţă, nu ştiu cine este
nu ştie cine sunt, însă în gestul acesta
zace o presimţire lent preschimbată
într-o suavă durere, apoi
o lebădă se lasă-n unde
loveşte de trei-patru ori apa cu o aripă
încremenind cu graţie sub o despletire de salcie
o privesc şi propria mea viaţă mă inundă
unduind înspre maluri îndepărtate
amuţind în maluri uitate

Andrei Zanca