Liviu Antonesei obișnuiește să așeze poeții, discret, pe culmi, cu o frază, cu o intuiție,
cu un gest critic rar: generos, precis,
luminos.
Fiecare poem poartă amprenta unei scântei care nu luminează doar versul,
ci și pe cei care îl citesc.
Eul bombă cu ceas
stau în pulbere ca într-un hambar cu boabe de grîu
în buricele degetelor simt răceala netedă a metalului
un declic rapid și obuzul se înscrie pe traiectoria înaltă
închis perfect am senzația zborului cu picioarele-n podea –
și deodată nu mai simt nimic absolut nimic nicăieri
nu mai este vreme să percep zgomotul și furia oarbă
ard frumos în afara timpului în frumosul fulger globular.
o aventură de cîteva secunde terestre un final apoteotic!
Liviu Antonesei
8 Decembrie 2025, în Iași
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu