ianuarie 30, 2023

* * *

:am bătut la ușă nu am intrat am adus un pumn de Dumnezeu dactilografiat mă uit la mine am
rămas în urma mea | unde au apus toate icoanele? de ce nu le văd zile în șir? | am rămas singur
cu mine pe arătură nu e de mirare că la apel am ajuns să mă trag de șireturi cu o turmă de vite
.
[nu am plecat dar mă întorc în fiecare zi la tine ca să nu uit că sunt muritor
ca într-o religie fără de scară
fluier și
urlu şi merg de-a bușilea pe
şapte cărări în drumul spre noul ierusalim să alung tot întunericul din mine]
.
dacă
nu urc
la vale ca de obicei mi
se spune să cobor la deal
și să am grijă de familia mea care a început să se
decoloreze din prea multă credință lăsați-mă
în orice anotimp cu argintul cu perșii lăsați-mă
să nu mănânc pui gril în treizeci și trei de secunde
încep să funcționez mi-ar
prinde bine o ciocolată
neagră
albă
.
— cămașa mă strânge de gât
păpușile
fac dragoste în fiecare marți —
.
[nu am plecat dar mă întorc în fiecare zi la tine ca să nu uit că sunt muritor
ca într-o religie fără de umbră
fluier
și urlu şi merg de-a bușilea pe
şapte cărări în drumul spre noul ierusalim să alung tot întunericul din mine]
.
cunună izolată de trei hereți și de cotcodac mi-a mai
spus
tatăl meu noua lume nouă va fi o lume fără oameni
.
— aici este câinele frumos
pe gura voastră
aici este câinele frumos —
.
acum până departe se aude când îl întreb pe Dumnezeul meu dacă exist dacă sunt acasă dacă da
unde sunt miresele care se legănau ca spicele de grâu și mă aplaudau când treceam pe la răscruci

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu