* * *

te-am aşteptat, cu ochi de piatră de pasăre de câine
cu ochi de om te-am privit
fără de fard te-am privit.
cum trece luna prin fazele lunii
cum trece frunza prin anotimpuri
cum creşte discul roşu la orizont
şi noaptea nopţii o leapădă

cu ochii tăi în ochii mei am privit:

cum voi privi de-acum anotimpurile,
cum de acum privi-voi doar
piatra, arborii, Luna.

Gabriela Negreanu

Mircea Florin Șandru, UMBRA RÂULUI PE CER (antologie de poezie românească)

Acolo unde cred că ești

Acolo unde cred că eşti
Nici trenurile nu străbat
Acolo ca de sticlă par
Pădurile de brad brumat.

Tot mai departe simţi şi taci
Adăugat la rest mereu
Şi nu mai pot înainta
Decât pierzându-mă şi eu.

Cum ninge, alb e orice drum
Şi alb respiră-ntregul timp
Nici nu te-aş recunoaşte-acum
Desperecheat şi fără nimb.

Mi-e milă şi să-mi amintesc
Dar nici să uit nu mă îndur
Câtă părere-i în destin
Câtă greşeală-i împrejur.

Cu degete de frig adun
Ca sub un şal înzăpezind
Sufletul nostru încă bun
Mişcarea lui către argint.

Cum ninge, nu s-ar mai opri
Şi fi-vor brazii îngrădiţi
Acolo unde cred că eşti
Printre barbari meteoriţi.

În fiecare an aştept
Să ningă, să te pot vedea
Dacă priveşti, dacă asculţi
Dacă mai înţelegi ceva.

Constanța Buzea

Fără tine

De câteori făceam dragoste
din tine cădeau versuri
le strângeam încet cu buze flămânde
nu mă mira apoi ca pe stradă
lumea să mă strige: Poete.
Eu zâmbeam...
Fără tine
nu există
versuri.

Teodor Morar

Am rămas cu tine

Unicul privilegiu: am rămas cu tine
şi am fost fericit precum pietrele de pe maluri.
N-am ştiut cine eşti. Apă om sau cuvânt.
Am stat numai cu tine mulţumit că pot privi de pe mal
că pot auzi.
Veghea mea peste smârcuri. Am vrut
să fii o femeie şi erai pasăre
am vrut să fii apă şi erai pasăre
cuvânt am vrut să fii şi erai zare istovită
de păsări.
Abator cu flamingi tineri. Erai altceva
moartea cere pustiu vinişoare aurii
prin busole. Scâncete sonore.
În alt anotimp ca un popor nemulţumit
mâna mea pe coapsele tale. Nu erai femeie
nici apă
niciodată cuvânt. Erai altceva altceva.
Unicul privilegiu: am rămas cu tine
şi am fost fericit
precum pietrele de pe maluri.

Aurel Dumitraşcu

Mircea Florin Șandru, UMBRA RÂULUI PE CER (antologie de poezie românească)

Odată...

mi-am lăsat cuvintele la tine.

Să nu fie singure.
Să le îmbrăţişeze pe ale tale.
Să simt sărutul
şi zgomotul lor în mintea mea. Ai plecat
într-o noapte pustie de stele
şi n-am simţit atunci. Încă auzeam ecoul
lor,
al cuvintelor. Acum
nimic
şi
nimic nu doare mai tare
decât tăcerea cuvintelor din tine.

Marius Iulian Zinca

Când sunt pândit de inevitabile ploi

zdrențele de lumină în care sunt îmbrăcat
pălesc rând pe rând de-a lungul unui drum înfundat
într-o pădure pierdută de maci carnivori

dinspre tine pândesc niște inevitabile ploi
și dinții de fier ai unui zeu mayaș
deghizat în femeia de nisip mișcător
care-mi patrulează nopțile călare pe-un monstru marin

ar trebui să mai spun câte ceva despre noi
sau despre țărmurile ciudate de onyx
unde sânii tăi amurgeau în mâinile mele
dar am uitat de prea multă vreme cuvintele
acestei povești devorate de târziul din trupuri

George Mihalcea 

***

Gândind lumina care va să fie,
Te-am oglindit şi-ai tulburat privirea;
Mă viscolea cu rugul ei iubirea 
Şi nu credeam că mi se-ntâmplă mie!

Uimit şi mut, cum numai o statuie
Într-o clipită-şi vede amintirea,
Am înălţat cu sinele zidirea,
Cea pururea stăpână să te ţie!

Pluteam încrâncenat de erezie –
Simţeam că din prea mult mă lasă firea,
Că-i peste fire-atâta bucurie –

Eu, biet netot ce vrea dumnezeirea!
Să spulber vraja ce mi-a dat-o gândul?
Să-ndur mirajul ce-am poftit, purtându-l?

Teodor Laurean

Biblica

La început a fost sărutul
Și el era pe gura ta...
Depus pe gura mea sfinți văzduhul, 
Și lumea s-a născut atunci din duhul
Sărutului ce ne unea...

Dar ape mari cuprinseră uscatul
Și noi muream tăcuți sub greul lor...
Veni atunci o pasăre în zbor, 
Pasăre rosie, și Araratul
Se înalța din mări biruitor...

Iar noi ne-am ridicat cu el odată
Spre zarea noua și înseninată
Purtând peste abisele genunii
Sărutul de la începutul lumii.

Radu Stanca

O clipă suspendată

În acea nemărginire ne-nvârtim uitând cu totul

Cum că lumea asta-ntreagă e o clipă suspendată

Mihai Eminescu

Un poem

Nu mureau de mâna mea peştii
se ascuțeau precum tăişul dar nu mureau
îmi ieşeau solzi pe trup
reflexii
Un poem ca o apă prin care aluneci
ca un miel din care
țipătul ierbii răzbate
ca un măcelar junghiat de propria-i milă

un poem

vezi tu
asemănarea dintre un tată şi alt tată
dintre un soldat şi un alt soldat
nu o ştii
dă-i peste bot morții când îți vorbeşte
ai văzut tu asemănare între viață şi altă viață
între o cruce şi altă cruce
nu mai ştiu unde
cel mai mare ghem de sârmă ghimpată
în ce oraş
în ce trup
în ce sânge
ne apără de explozii solare
de mine de sare
de popi ce sfințesc abatoare
nu mureau de mâna mea peştii
burțile apei crăpau şi revărsate lăsau să se vadă
raiuri în care noi afundații
cântam precum peştii în ramuri
pentru surzii de aici
cântam
stau sub un bolovan
nu ştiu ce sunt
os
vierme
sau floare
nu ştiu ce sunt

Isabela Nicoara