Un dialog poetic la distanță

Alexandru Petria – fără buzunare ascunse
 
mi-am îngropat spatele în fundul grădinii,
să nu știe nimeni,
acolo te lovește pe nevăzute
cel pe care l-ai crezut prieten
ori vântul cu bucăți de beton, când se îngroașă.
a trebuit să storc ani
ca să ajung la acest lucru simplu.
pe o pătură, spatele este relaxat unde-i pus,
mi-am luat de-o grijă,
zilele și nopțile n-au decât să se dea peste cap,
cine vine, să vină cu umbra lui întreagă,
aici începe adevărul care nu are buzunare ascunse
 
Eli Gîlcescu – Memoria adevărului
 
Am început cu examenul scris.
Din prag.

Nici intrare, nici ieșire.
Doar liniștea își căuta locul.
 
Nu aveam unde să ascund
gesturi mici, zile de așteptare,
ochi ce mă cântăreau,
mâini ce decideau
povestea fără sfârșit.

Nu m-au încadrat în plus.
Nu m-au ținut în umbră.
 
Mă pregăteau pentru adevărul punctelor mele.
Știau cine sunt.

* * *

 Un poem „substanțial”  – un univers ascuns într-o clipă. Iar poezia începe exact când matematica nu mai e sigură pe ea. (E. G.)

C. P. A. – Mariana Floarea: (Fără titlu)

***

…0 la puterea infinit

matematic e neantul…

Dar dacă ceva se petrece

și nimicul se face zece

și neantul

se preface-n înaltul

unei alte idei

cât o rază

cât istoria de eter

a unei câtimi

de secunde

de nici câți

câte unde?

abis

din visul pierdut

al altui vis?

ultimul cântec al păsării kauaʻi ʻōʻō

Am citit, recitit... și încă cere să mai fie. Nu ca să fie înțeles, ci ca să mai stea cu mine.

Da… asta e semnul. E ca un ecou care nu caută ieșire, ci adăpost. (E. G.)

C. P. A. – Silviu Gongonea

m-am săturat de copârșeele îngrămădite la vale de vânt
nu mai e mult și va veni primăvara
nu mai e mult și îmi voi revedea vrabia
ducând fire de iarbă uscată în cuibul nostru intangibil

orașele sunt departe foarte departe
aici când totul pare fără ieșire
dragostea a rămas singură vulnerabilă
cu Dumnezeul ei

în mintea mea e o întreagă mitologie
ultima mitologie a dragostei
un document clasat
pe pinului și arțarului
cu flori rare și cântecul ce alungă frigul și întunericul  

nu îmi pasă că îmi rup pieptul într-un ianuarie încremenit
din vârful unei ramuri putrezite
nu-i drept să te-ndoiești nu-i drept să nu speri
pentru specia ta

e adevărat există crengi uscate ce nu pot ține greutatea unui pițigoi
cântec al meu cădere continuă am iubit puțin
și am ajuns să iubesc mult și prost
e un timp pentru toate dar nu știu să le potrivesc

m-am săturat de copârșeele duse la vale pe apa asta tulbure
va veni primăvara și îmi voi revedea vrabia

ea va alunga frica și moartea

Colindul renașterii

Există o legătură între aceste 3 poeme, 3 autori împreună, în C.P.A („a dat Crăciunul în poeți ceva de speriat!” – scria Liviu Antonesei în prezentare).
Ne oferă povestea de Crăciun, tradiția, bucuria unei îmbrățișări, a unui dar --
Da, Crăciunul cel mai frumos, dimineața de zăpadă, aureola...
 
1.Teoria Big Bang
Fuioare de lumină
din depărtare păreți o stea
prin ceață mucuri de țigară
în Ajun
Puneți pe rana noastră
scrumul
puneți-o pe Penny să o bandajeze
să o sărute
după ce a urcat trei etaje
Făceți-l pe Sheldon sentimental
și pe mine om
pe Amy mai cinică
Doamne, câți prieteni ne fac oameni
Teorie a haosului
frumoasă ești
 
2.Crăciunul este cel mai frumos
Nu poate fi altfel
decât cel mai frumos.
Dar chiar
cel mai frumos
Crăciun
a fost atunci
când eram în clasa I-a
și am primit
o bicicletă Pegas
care se putea plia.
(Greu trebuie să fi fost
pentru părinții mei
să țină ascuns cadoul!)
Era verde,
bicicleta
și mă aștepta sprijinită
de fotoliul din
sufragerie,
lângă brad.
Lustra era stinsă,
luminau doar micile
lămpașe electrice
împrăștiate printre
crengile bradului,
la pickup
Karel Gott cânta
„Tichá noc”,
adică „Stille Nacht”,
iar clopoțelul de bronz
care anunța Crăciunul
tocmai terminase de
sunat.
Cele mai frumoase
Crăciunuri
sunt cele din copilărie.
Cum altfel?
 
3.Moş Crăciun
frumuseţea este timp nesaturat
foşnind uşor
un pui pe marginea cuibului
cu aripi neînvâţate să zboare
guşti din ea
şi te laşi în voia unei bazaconii
prin ferestre
nestingherite cioburi din ceaşca universului
culori
ameţesc ţurţuri de aur
urme de sanie
de paşi
coji de portocale în jurul omului
dimineaţa de zăpadă
ce credeai? bătrâneţea are sub şubă
toate zvonurile copilăriei
fiecare aduce din cămară
ziua aprinsă în aşteptărI
proaspăta emoţie nedespachetată
face o gălăgie infernală
halou
 
Silviu Gongonea (1), Radu Mârza (2), Camelia Iuliana Radu (3)

Furia unei nopți de iarnă

Acest poem nu e scris „ca să placă”, ci unul scris pentru că trebuia scris. Pentru că are curajul să pună alături colinda și smetia, să dea tonul, să deschidă ușa adevărului – adevăr greu.

Nu strălucește. Arde. În același loc și cu lumină, și cu umbre.

A trecut de multe ori prin asta.

Și a rămas. (Eli G.)

Liviu Antonesei: Furia unei nopți de iarnă

discursul gazdei s-a încheiat brusc și am scos căștile

în plină vară s-a pus vechea colindă șchidryk mi-ai explicat

semnificația și am tăcut eram în ultima rîndul din amfiteatru

după un spațiu gol urmau alte cîteva rînduri de scaune

un nenorocit de acolo o lepră securistă care fusese ministru

un gîndac un șobolan împuțit o coropișniță spurcată

vorbea în gura mare explicînd ceva unui tip blond roșcat

pe care nu-l luam de nicăieri dar părea european după moacă

și după port am stat cît am stat fierbînd în mine și am urlat

la lepră că-l pocnesc peste bot dacă nu-și ține naibii gura

a tăcut pînă s-a terminat colinda ne ridicam cînd am simțit

o bătaie pe umăr m-am întors dintr-o mișcare și rînjind lepra

mi-a spus că ar fi bine să fac baie era o insultă directă

stăteam de cîteva zile la mare și știam apa sărată și dulce

mai bine decît vodca deși nici pe cea din urmă n-o ocoleam

apoi celălalt mi-a spus în engleză că e polonez și nu înțelege

de ce românii nu se acceptă între ei i-am răspuns într-o

polonă proastă că nu deosebesc jigodiile după origine

părea că a înțeles mi-a dat mînă și a plecat în legea lui

lepra rînjea la mine așa că i-am tras scurt o smetie peste bot

așa a început participarea mea entuziastă la misiunea

scutului uman voluntar euoropean SUVE/ EVHS…

ne întorceam în tabără și ne-am blocat pe malul apei

plină de stînci pe care nu ni le aduceam aminte apoi

înotam printre ele deasupra pietrelor numai sus nu erau

încercam să evităm loviturile sau măcar colțurile ascuțite

ne mișcam de parcă eram șerpi de apă sau foci lunecoase

te urmam în lungile ocoluri și așa am ajuns la malul nostru

abia ieșeam din apă și mă uitam după vreun duș liber

rămăsesem blocat în insulta leprei spurcate nu era niciunul

în afara împrejmuirilor de sîrmă ale corturilor celorlalți

am ajuns la cortul nostru împărțit în cabine pentru o persoană

sau două am intrat în cabina noastră am scos tricoul șortul

am făcut baie îndelung frecîndu-mi pielea pînă la roșu

cu un burete de mare am luat un prosop și m-am șters îndelung

abia acum a dispărut tensiunea din brațul cu care lovisem

abia acum se terminase smetia din botul spurcat al leprei…

eram pregătit pentru ieșirea pe dealurile dimprejurul urbei

putea să fie odessa după scările pe care le știam dintr-un film

eram în sfîrșit pregătit pentru prima misiune a scutului voluntar

care oricînd poate deveni carne de tun, de rachete, de drone…

Colindul Apăruților I – III

 

 Colindul Apăruților

C. P. A. – Elisabeta Gîlcescu: Colindul Apăruților I – III 

Astfel de momente nu se pierd. Ele rămân ca o rezervă de sens, 

ca o inimă de lumină (știi tu…) care bate și când pare că lumea se grăbește prea tare.

Așa se nasc lucrurile care țin:
din gesturi simple, dintr-un loc de ascultare, dintr-o ușă deschisă, 
dintr-un colind care nu cere nimic și dă tot.

Eli Gîlcescu

26 Dec. 25

Poeme de Crăciun

Ce Crăciun, într-adevăr și ce lucrare vie se întâmplă sub ochii mei.

Ce potrivire rară de voci! Ce Colind al renașterii!
Renaștem împreună. Renaștem amintindu-ne.
Renaștem mirându-ne din nou. În aceeași dimineață de zăpadă.

C. P. A. – Silviu Gongonea, Radu Mârza, Camelia Iuliana Radu

1. Teoria Big Bang

Fuioare de lumină 

din depărtare păreți o stea

prin ceață mucuri de țigară

în Ajun

Puneți pe rana noastră

scrumul

puneți-o pe Penny să o bandajeze

să o sărute

după ce a urcat trei etaje

Făceți-l pe Sheldon sentimental

și pe mine om

pe Amy mai cinică

Doamne, câți prieteni ne fac oameni

Teorie a haosului

frumoasă ești

 

2. Crăciunul este cel mai frumos

Nu poate fi altfel

decât cel mai frumos.

Dar chiar

cel mai frumos

Crăciun

a fost atunci

când eram în clasa I-a

și am primit

o bicicletă Pegas

care se putea plia.

(Greu trebuie să fi fost

pentru părinții mei

să țină ascuns cadoul!)

Era verde,

bicicleta

și mă aștepta sprijinită

de fotoliul din

sufragerie,

lângă brad.

Lustra era stinsă,

luminau doar micile

lămpașe electrice

împrăștiate printre

crengile bradului,

la pickup

Karel Gott cânta

„Tichá noc”,

adică „Stille Nacht”,

iar clopoțelul de bronz

care anunța Crăciunul

tocmai terminase de

sunat.

Cele mai frumoase

Crăciunuri

sunt cele din copilărie.

Cum altfel?

 

3. Moş Crăciun

frumuseţea este timp nesaturat

foşnind uşor

un pui pe marginea cuibului

cu aripi neînvâţate să zboare

guşti din ea

şi te laşi în voia unei bazaconii

prin ferestre

nestingherite cioburi din ceaşca universului

culori

ameţesc ţurţuri de aur

urme de sanie

de paşi

coji de portocale în jurul omului

dimineaţa de zăpadă

ce credeai? bătrâneţea are sub şubă

toate zvonurile copilăriei

fiecare aduce din cămară

ziua aprinsă în aşteptărI

proaspăta emoţie nedespachetată

face o gălăgie infernală

halou

 

1. Silviu Gongonea, 2. Radu Mârza, 3. Camenia Iuliana Radu