Furia unei nopți de iarnă

Acest poem nu e scris „ca să placă”, ci unul scris pentru că trebuia scris. Pentru că are curajul să pună alături colinda și smetia, să dea tonul, să deschidă ușa adevărului – adevăr greu.

Nu strălucește. Arde. În același loc și cu lumină, și cu umbre.

A trecut de multe ori prin asta.

Și a rămas. (Eli G.)

Liviu Antonesei: Furia unei nopți de iarnă

discursul gazdei s-a încheiat brusc și am scos căștile

în plină vară s-a pus vechea colindă șchidryk mi-ai explicat

semnificația și am tăcut eram în ultima rîndul din amfiteatru

după un spațiu gol urmau alte cîteva rînduri de scaune

un nenorocit de acolo o lepră securistă care fusese ministru

un gîndac un șobolan împuțit o coropișniță spurcată

vorbea în gura mare explicînd ceva unui tip blond roșcat

pe care nu-l luam de nicăieri dar părea european după moacă

și după port am stat cît am stat fierbînd în mine și am urlat

la lepră că-l pocnesc peste bot dacă nu-și ține naibii gura

a tăcut pînă s-a terminat colinda ne ridicam cînd am simțit

o bătaie pe umăr m-am întors dintr-o mișcare și rînjind lepra

mi-a spus că ar fi bine să fac baie era o insultă directă

stăteam de cîteva zile la mare și știam apa sărată și dulce

mai bine decît vodca deși nici pe cea din urmă n-o ocoleam

apoi celălalt mi-a spus în engleză că e polonez și nu înțelege

de ce românii nu se acceptă între ei i-am răspuns într-o

polonă proastă că nu deosebesc jigodiile după origine

părea că a înțeles mi-a dat mînă și a plecat în legea lui

lepra rînjea la mine așa că i-am tras scurt o smetie peste bot

așa a început participarea mea entuziastă la misiunea

scutului uman voluntar euoropean SUVE/ EVHS…

ne întorceam în tabără și ne-am blocat pe malul apei

plină de stînci pe care nu ni le aduceam aminte apoi

înotam printre ele deasupra pietrelor numai sus nu erau

încercam să evităm loviturile sau măcar colțurile ascuțite

ne mișcam de parcă eram șerpi de apă sau foci lunecoase

te urmam în lungile ocoluri și așa am ajuns la malul nostru

abia ieșeam din apă și mă uitam după vreun duș liber

rămăsesem blocat în insulta leprei spurcate nu era niciunul

în afara împrejmuirilor de sîrmă ale corturilor celorlalți

am ajuns la cortul nostru împărțit în cabine pentru o persoană

sau două am intrat în cabina noastră am scos tricoul șortul

am făcut baie îndelung frecîndu-mi pielea pînă la roșu

cu un burete de mare am luat un prosop și m-am șters îndelung

abia acum a dispărut tensiunea din brațul cu care lovisem

abia acum se terminase smetia din botul spurcat al leprei…

eram pregătit pentru ieșirea pe dealurile dimprejurul urbei

putea să fie odessa după scările pe care le știam dintr-un film

eram în sfîrșit pregătit pentru prima misiune a scutului voluntar

care oricînd poate deveni carne de tun, de rachete, de drone…