În refracția realului

Om ieșind din somn în refracția realului în ziua din nou agresivă;
m-ați chemat voi, agenți ai bilanțului? iată în grădină sânge și pene smulse pe albul zăpezii, iată zborul de plumb al vulturului care-și face digestia-n aer, iată cursa de șoareci și spaima râncedă.
Vânătoarea continuă.
Om ieșind dintr-o fantă de sub linia de plutire.
Ușor aplecat
unduind ca veșmintele înecaților,
abia îndrăznind să-și atingă obrazul cu mâna.
-
Am fost, oare eu am fost adineaori cel îmbrăcat în purpură?
Dădeau după mine cu pietre și strigau a batjocură:
calicul porfirogenet,
calicul porfirogenet.

Dinu Flămând

António Lobo Antunes

 

Atât de mult zgomot în această tăcere: sunt vocile altora care îmi vorbesc, oameni care mi-au plăcut, oameni pe care i-am pierdut, oameni pe care îi mai am. (António Lobo Antunes, Cartea a patra a cronicilor)

Îți ofer doar o poveste, intriga ridicolă a unui roman, o poveste pe care am inventat-o ​​pentru a-ți atinge inima – o treime prostii, o treime băutură și o treime tandrețe autentică, știi genul de chestie. (António Lobo Antunes, Țara de la sfârșitul lumii)

„(...) L-am lăsat să mă atingă, nu l-am atins, mi-e greu să ating oamenii, am moștenit asta de la tine, tată, nu este că nu am chef, sunt momente când îmi vine, dar dacă l-aș atinge, m-aș dizolva în ei și nu aș mai fi eu. (António Lobo Antunes, Nãom é Meria)

M-am gândit că ura este vitală pentru o sănătate bună și m-am gândit că a ne găsi în armonie cu lumea este o infecție letală. (António Lobo Antunes, Act of the Damned)

Cultura este intimidantă. Cel mai înfricoșător lucru este pentru dictatori. Pentru că oamenii care citesc nu vor deveni niciodată sclavi. (António Lobo Antunes)

Cu mult timp în urmă, am citit într-o carte că patria unei femei este oriunde s-a îndrăgostit.
(Antonio Lobo Antunes, Omul gras și infinitul: și alte scrieri)

Un pumn de nămol

Un băiețel (cam așa cum ți l-ai dori - cu pistrui)
țâșnește din casă și începe să zboare
timpanele dau să-i pocnească de fericire
este o vara cât cerul, omizile ronț-ronțăiesc
din frunzele dudului.
Ar putea să ajungă din urmă zăpezile, ar putea
răsturna berbecii deasupra norilor
cu nuiaua de-alun.
El zărește
cu un ceas mai devreme piatra de care
se va împiedica bețivul din cârciumă,
el aude departe vântul sosind
să ridice în clarul fustelor
casele transparente. strigă larva
coconului de mătase, dar și mătasea;
se reazămă - suveran peste sclavii furnicilor -
de curbura aerului, mușcă din fructele curcubeului.
Ți-l dăruiesc astfel, în patru dimensiuni, înainte să cadă.
Spre amiază îl va striga o voce, îi va fi sete 

și-atunci va bea dintr-un pumn de nămol apa fostei fântâni.

Dinu Flămând