Triptic & Coda

1.

mai multă credință în vorbele unui mare poet

după o explozie de imprecații și blasfemii împotriva

dragostei, purității și a lui dumnezeu, pentru că a spus

magnific, tautologic și divin, vorba poate e aprocrifă,

„dumnezeu este dumnezeu, în numele lui dumnezeu!”

și nu mai este nimic de adăugat, el a spus totul, s-a mîntuit…

2.

mai multă credință decît în vorbele corbilor înzorzonați în aur,

negustori hapsîni ai harului, vînzători de indulgențe,

cu burdihanele strînse în centuri bătute în pietre prețioase

și fețele puhave care absorb lumina precum bureții scîrboși

toate zoaiele și murdăriile acestei lumi agonizînd sub lună…

3.

nicicînd n-aș intra în regimentele lor spurcate, le ocolesc

cu groază, mă cutremur de o neobosită oroare,

nicicînd nu voi croncăni cu ei, nu voi urla cu lupii negri…

Coda

aș vrea ca marele poet să mă accepte în preajma sa,

nu am talentul, nu am puterea blasfemiei, dar pot,

asta chiar pot, pot rosti sonor și clar, cu voce vibrantă

„dumnezeu e dumnezeu, în numele lui dumnezeu!”

chiar dacă dumnezeul meu nu ar fi nicăieri de găsit…

Liviu Antonesei

21 August 2024, în Iași

Astăzi nu

Mircea Dinescu

La o masă umblătoare,
la un vin ce nici n-a fost,
stau cu moartea-ntre pahare,
chefuind în zi de post,
urcă viermele pe lampă,
fierb piroanele în uşi,
simt mireasma ei de vampă
dezbrăcată de cenuşi.
Astăzi nu, dar mîine poate
(dracu ştie oare cînd),
fi-voi tînăr pe furate,
iar bătrîn şi mai curînd.

Cântec pentru ea

Mircea Florin Şandru 

Nu mai e mult şi voi trece dincolo,

În rămuriş va rămâne doar umbra, un clopot înstelat

În care am stat cu Ea nopţi şi zile. Dulce era gustul Ei,

Sălbatic era trupul Ei, adânci erau ochii Ei, ochii Ei negri.

Când se lăsa seara, când draperiile erau trase, când focuri mici

Pâlpâiau în şemineu, îi desenam flori pe piele.

Parcă toate mă dor. Aud şi acum forfota sângelui,

Cântecul ploii, coapsele Ei frecându-se sub cearceaf,

Un sunet împurpurat strălucind în carnea Ei

Şi în carnea mea; o muzică venind de dedesubt, un plânset venind

De deasupra. Un buchet de forsiţia, un arbust de ceai, o rodie,

Un coş cu nuci, un tort aniversar, fusta Ei roşie

Uitată pe scrin, albeaţa trupului Ei, perle în cutii negre, de piatră.

Toate acestea trăiesc, sunt săpate în foc,

Cortexul meu fumegă; din cenuşa lui un heruvim albastru zboară spre cer,

Apa nopţii se prelinge în picuri mici; o, eram tânăr, o, eram tânăr.

Dar acum nu mai e mult şi voi trece dincolo; fiinţa se va despărţi de fiinţă,

În rămuriş va rămâne doar umbra, un clopot înstelat,

În care am stat cu Ea nopţi şi zile.