mama
îngrijește flori
cu mâinile albe raze de lună
udate cu lacrimi spălate de șapte ploi curate,
și toate visele cu aripi tăiate
prind rădăcini
din timpul rămas între zboruri
grădini înmiresmate de flori nepământene
capătă înfățișări ale dragostei,
chipuri strălucitoare cu aripi neterminate vreodată
într-un răsărit
mama
îngrijește îngeri.
M.M.G.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu