Știu că toți oamenii sînt altfel, unici, irepetabili,
dar nu numai în acest sens folosesc vorba neasemuita…
am îmbrățișat multe femei, pe furiș sau mai pe față,
dar niciodată n-am avut senzația că brațele mele
se lungesc ca să poată cuprinde ecuatorul, unde
un vulcan mereu nestins mă așteaptă cu infintă dogoare…
nu, nu-mi este teamă că se apropie clipa marii plecări,
dar nu știu cum se va putea petrece asta cu lumea,
întreaga lume, atîrnată în plasa de păiajen care devin,
multiplicată de lumea ascună în torturata mea minte!
Poate pînă atunci voi mai primi o dată lumina…
17 Aprilie 2022, în Iași
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu