sunt anomaLia vreau să o ating mereu pe mama
sunt animalul ei de la piept care suge până la sânge
sunt animalul pe care îl locuiesc în afara burții
îi rod încet încheieturile de femeie tânără
sunt dintre cei care au părinții plecați în expediţie la polul nord
mi-au trimis ilustrate cu frig așezat în pustule sub piele
zăpada a devenit un decor neiertător
mă lupt să supraviețuiesc cu mâncătorii ăștia de pâine cu ou
nu mă prea interesează fetele sunt cu mofturi slabe nu ştiu să se bată
prima zi de şcoală caut copiii din priviri niște lucruri
au rămas închise în ghiozdanul de imitație
pe dinafară e doar o fetiță speriată cu bomboane colorate în păr
omuleții sunt altceva decât ceea ce sunt
au venit în lume mirosind a lapte să fie supuși
omuleții fug la joacă eu fac pe mine călduț
în pantalonii bleumarin de supraelastic
sub bancă se adună o băltuță aburindă
Lia Faur
(Piele de împrumut, Brumar, 2018)
Lia Faur
RăspundețiȘtergereTrec verile precum provocările!
Postez al doilea poem. Că așa e jocul. 7 zile o tot fac sub semnul haștag-ului #poemMeNotLeave. Invitația este de la scriitoarea arădeană Lucia Bibarț.
Sper să nu vă plictisesc.
"îmi rulez șira spinării într-un adăpost circular
trupul tău obosit înghesuie-l lângă trupul meu obosit
îmbracă-mă în febra ta să simt fragilitatea petalei
nu e nimic de rezolvat aici totul e atât de lumesc
atât de previzibil oamenii vor mereu să se vindece
nimic nu există doar ceea ce răvășește memoria
ce o face praf dincolo de cuvinte
frumusețea iese la iveală ca un iepure speriat
nu mai știm care este adevărata noastră lume
te așez în sticluțe pentru nopțile încleiate pe barele patului
brațele tale lungi să mă cuprindă în cămașa de forță
să nu mă zbat să nu strig
să-mi vorbești înainte de culcare despre păsări
iubirea poate fi inima în care se strânge așteptarea