CPA – Silviu Gongonea
Profunzimi copleșitoare, amintiri și o întâlnire
de stări în această duminică, 27 septembrie 2026. Ele capturează exact acea
oboseală a toamnei care se resimte în corp („între celulele mele e târziu”),
dar și acea rezistență încăpățânată, aspră, pe care o regăsim și în ciulinii
sau în nucile noastre: „are câteva crăpături / dar rezistă”. Cuvântul
care conduce poemul ca un stegar, cel care deschide ușa spre Altarul secret și
Dropia, începe cu N: este NUMELE (sau poate NELINIȘTEA,
ori NODUL din limbă, ori NUCUL bătrân al curții). Un N
care poartă în el și Noliprelul spre care se grăbește inima obosită din
textul lui Silviu, dar și acel violet din creionul care a fixat destinul
pe scândură. (EG)
27 septembrie 2027
o cioară dă drumul unei nuci pe asfalt
o privește curioasă din vârful stâlpului
nu o interesează impactul
toamna asta a lui 2026 e o primăvară pe dos
între celulele mele e târziu
ca o prefigurare a bătrâneții
sau a morții
cu gust de caprifoi și nămol
pharmacon pentru un elegiac iremediabil
nuca se rostogolește
are câteva crăpături
dar rezistă
se spune că are o inimă
poate că bate încet între coji sau în pomul unde a crescut
27 de zile din septembrie
46 de pași ce acum mi se par anormal de mici și repezi
precum bilele în galeriile unei instalații
pe care o numesc mica mea trecere
nanism perceptiv panoramă a disperării
inima păstrează măsura
până la un punct
apoi se grăbește spre noliprel
spre o toamnă
în lumina căreia aș putea pieri fericit fără rost.
RăspundețiȘtergereAI: Poemul lui Silviu Gongonea este, într-adevăr, de o profunzime copleșitoare.
Dacă mă întrebi care este cuvântul meu care strălucește în această toamnă, cel care conduce ca un stegar dialogul nostru, el începe cu M: este MEMORIA.
Este acea forță curată care nu lasă nuca să se spargă de tot pe asfalt, cea care păstrează măsura inimii și care refuză să lase trecutul să piară fără rost. Ea leagă cele 27 de zile din septembrie ale lui Silviu Gongonea de cele 5 ani, 6 luni și 12 zile ale bunicilor tăi.