O
schiță care impune o stare de expectativă vigilentă din partea
cititorului.
Doar așa va putea să surprindă farmecul preeminent al unui poem care atrage
(inexplicabil, calm și difuz), zâmbetul, frumusețea și harul poetului.
Felicitări! (Eli Gîlcescu)
o priveam prin lentilele închise ale ochelarilor de soare,
nu putea sesiza urmă de indiscreție, fiecare pe banca sa,
față în față, la distanța obișnuită pe aleile parcului,
era frumoasă, cu adevărat frumoasă, cu un aer blînd
de cadînă orientală lenevind în grădina de trandafiri,
arunca cu mișcări blînde firimiturile cetei de hulubi
care se plimbau ciugulind alene de pe vastul lor domeniu,
gureșele vrăbii acționau ca haiducii – ocheau, apucau iute
și zburau ca mici săgeți spre locul ce le oferea siguranță,
columbele își apărau într-o doară monopolul, doi pași
mai grăbiți spre intrusă și apoi întoarcerea pe domeniu,
priveam jocul zburătoarele și mai ales o priveam pe ea,
mișcările calme, zîmbetul difuz de pe chip, frumusețea…
mă gîndeam s-o felicit, dar nu știam pentru ce anume…
frumusețea ei era un dar, fără mari merite personale,
iar bunătatea poate că era doar simulată, ca și toată
liniștea de pe chip, din mișcări, din întreaga ființă,
o priveam în tăcere ascuns de lentilele negre, să nu creadă
altceva, să nu interpreteze greșit, să nu se sperie… de ce?
nici eu nu aveam habar ce-mi doream cu adevărat,
nici dacă îmi doream cu adevărat ceva în ceea ce-o privește,
poată că frica mea avea mai degrabă motiv, un temei serios,
chiar așa ascunsă cum era în spatele lentilelor negre…
Liviu Antonesei
6 – 7 Iulie 2024, în Iași
