Vezi, de-acum lumina iubirii viața-mi
Umple.
Sunt mereu nesfârșite lucruri
Blânde ce trec iar timpul pe toate-n van le
Arde în flăcări.
Veșnic chipul tău îl zăresc prin nouri.
Nu mai preget, chinul iubirii sfinte
Nici, tânjind, să-mi port bucuria și teama înfiorată.
Vai, dar moartea cheamă la sine harul.
Tânăr, pieri curând ca și-o frunză, astfel
Crinii albi adânc zvârcolindu-și seva
Neturburată.
Angela Marinescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu