Și cerurile încep să se golească
sub
aceleași ferestre închise
un cântec monoton de departe
Uneori nu dorm,
cu toate că s-a făcut demult
vremea de culcare,
ascult cerurile. Ursuze.
Lugubre.
Și aerul neobișnuit de cald al nopții.
Tot mai umed.
Câinii se înghesuie pe la uși.
Mă privesc cu tristețe, n-are importanță cât,
doar corcituri de animale cu om.
Creaturile Lui.
Și întâmplare, numai întâmplarea,
grădina, o mare de apă,
strigătul ploii,
ca un blestem cu tunete
fulgere și mașini de pompieri
acolo
în adâncul liniștit
o altă muzică de orgă
mă caută
Eli Gîlcescu