Sunt păsări

 și mai era de jur-împrejur și

noapte de noapte tristețea

vertiginoasă

(precisă și gravă)

halucinantă.

pur și simplu sunt păsări

care cuibăresc în habitate industriale: pescăruși cu

picioarele galbene cormorani coțofene pica-pica etc.

Aliniate perfect îți sunt căile, Doamne!

o singură dată mi-ai vorbit în vis

vocea Ta povestea întocmai cum Oskar

ne-a descris clipa cea repede în care un pahar

a alunecat de pe marginea scaunului.

În limba română realitatea e neschimbată

confuză. Nebunia și frica

sunt stări imobile. O serie de amintiri nefaste

antropofage. Timpul și sângele curg direct proporțional

până totul se termină. Sunt întrebări mai ușoare

care ne bifurcă rațiunea văzul ochilor din inimă

umbra și soarele dinafară.

Și după mulțimea îndurărilor Tale

mare încă ți-e mila

Duhul Tău

ne va smeri

ne vom nevoi

în viața vieților

noastre.

Curând

va veni

dimineața

artificială

ca

lumina

electrică.

te vei ridica

să prepari cafeaua

după rețeta obișnuită

cu gesturile cele mai naturale din lume.

Vom pleca alături de îngerii noștri fără nume

cu tramvaiul

și vom

silabisi

în minte

cuvinte

altele

sunt ani de atunci

și eu am văzut

fluxul și refluxul

apelor mării

odată

odată

am fost

obosit

foarte obosit

și vorbele îmi erau limpezi

foarte limpezi

am înghițit în sec și am mers mai departe

(atât de coerent)

Doamne

pe zăpada de celuloză

murdară.

******************************************************************

Alexandru Ovidiu VINTILĂ,

poem din volumul Iglu, București, Editura Eikon, 2022