lui rolf, după amar de ani
ce suntem în intimitatea noastră adâncă, nu ce-am vrea
pare a ne determina soarta, căci cine poate spune
de ce este, ori nu, în stare într-o anume clipă?
atât de fragili, încât ajunge un pas alături
un singur pas şi întreaga existenţă
poate lua o turnură nebănuită.
homeopatic mistuită-n frumuseţe, moartea
spre a nu ne abate pasul de pe cale, mireasma
de gutui, cenuşa zilelor scurse, verile clasice
prima ninsoare, o instanţă a inocenţei în beznă
viaţa şi moartea în necontenita lor alternare
splendoarea înfiripându-se mereu
în golul tainic dintre ele.
apoi, într-o noapte o prietenă mi-a scris:
„ei te lasă să joci însă când vrei să înscrii te plachează”
într-adevăr, m-am gândit, eu am ales nopţile
cum ţi-ai ales tu noaptea acelei ierni, silit
să-ţi traversezi părăsirea
scârbit şi alungat de toţi şi de toate, acolo
unde demonii le vorbesc despre îngeri
uneltind pieirea trezitorilor, aici
unde erai privit ca un animal exotic
în grădina zoologică, unde
ţi se şi rezervase locul.
nu ţi-a rămas decât să-ţi iei zborul într-o noapte
când afară unduiau doar nepăsarea şi domesticirea
iar ninsoarea cădea abia auzită
– în faţa unei ferestre larg deschise –
lovit în adâncul inimii, cu mult
înaintea trupului zdrobit de asfalt
şi oare unde –
unde ne este locul, când oriunde am fi fost
ne bântuia mereu întrebarea, doamne ce caut eu aici
eu am ales noaptea. am ales nopţile însingurării
spre a fi mai aproape de-o linişte
de o anume tăcere
din care încep acum lent să se desprindă
şoapte tandre, cu neputinţă de împărtăşit.
stau în faţa ferestrei deschise înspre râu
ascultând, cum ascultai tu pe atunci
în faţa ferestrei deschise, ninsoarea
Andrei Zanca (Heilbronn)
Grigore Chiper
RăspundețiȘtergerePoemele se disting, indiferent de tematica lor, prin tensiunea de arc încordat, printr-o atmosferă de sfârşeală dominatoare. Însufleţirea şi originalitatea sunt rodul unei combinaţii armonioase între notele concrete şi trasarea concluziilor, obţinute, la rândul lor, prin amalgamarea unor deturnări de imagini sau frazări cu valoare generică, uneori hazlii pentru a decongestiona materia textului. Tabloul de iarnă e descris în răspăr cu modelul heinean şi e compus din versuri disparate precum: „oraşul a căzut în zăpadă/ calea laptelui bătut e în ceaţă”, „porcii se înghesuie în cârnaţi/ florile de gheaţă cad din ramă”, „omul de zăpadă are planuri măreţe” (iarna. nu-i o poveste).
În toată creaţia sa, poetul face uz de sincopă, aluzie, schiţă, limbaj telegrafic. Herta Müller comentează cât se poate de sugestiv o astfel de expresie caracteristică perioadei: „Când viaţa în mare parte nu mai e cum trebuie să fie, cuvintele se prăvălesc şi ele.”
Rolf Bossert nu este un critic obligatoriu al regimului. Este doar un autor incomod. E sensibilitatea extrem de receptivă a unui autor care surprinde timpul. Rolf Bossert nu e disidentul de serviciu, e Poetul, lyriker Rolf Bossert, cum se autointitulează într-un motto. Frica sau foamea sau miliţia îşi fac apariţia în poemele sale ca elemente dintr-un puzzle, printre piesele căruia i-a fost dat să se încurce. Într-un context, în care foamea de real a alimentat generaţii întregi de poeţi, Rolf Bossert va rămâne mereu un predecesor notoriu, un maestru.
drumul meu
RăspundețiȘtergereîl execut zilnic
ca pe un asasinat
în oraș se află
o cotitură mare spre dreapta
îi retez vârful
astfel pot cerceta
mai multe străduțe banale,
pe drumul lung sau pe cel scurt
mă aflu acum pe strada principală.
mărunt asasin
doar al cotidianului violent.
Rolf Bossert
traducerea Ana Mureșanu