Ținutul tău lăuntric

Ţinutul tău lăuntric e aici, cu golfurile
şi cu pământul lui nemilos,
Şi tu eşti cel ce se urcă în barcă şi pleacă
singuratic în propria lui tăcere.
Vezi cum se duc falezele tale unde nu mai zăreşti
suflet viu
Ci doar uneori siluete negre cuprinse
de-o mare panică
Asemenea amintirilor înnebunite din capul
tăiat de curând.
Dar tu nu eşti un asasin şi te numeşti
„nenorocit”, tu însuţi.
Alt nume niciodată n-ai avuut
Şi aceasta îţi e toată compania.

Jules Supervielle