Ea era

Ea însăşi era primăvară,
Avea o inimă ca o lună plină
Şi în suflet îi cânta o vioară
Un fel de cântare divină…

Ea era ca o clipire,
Ca un sunet spre seară era,
Doamne, ea era uimire
Fără să se mai poată mira.

Ea era
Cea mai frumoasă întâmplare a mea.

Ionel Simota