Alexandru Petria – fără buzunare ascunse
mi-am îngropat spatele în fundul grădinii,
să nu știe nimeni,
acolo te lovește pe nevăzute
cel pe care l-ai crezut prieten
ori vântul cu bucăți de beton, când se îngroașă.
a trebuit să storc ani
ca să ajung la acest lucru simplu.
pe o pătură, spatele este relaxat unde-i pus,
mi-am luat de-o grijă,
zilele și nopțile n-au decât să se dea peste cap,
cine vine, să vină cu umbra lui întreagă,
aici începe adevărul care nu are buzunare ascunse
Eli Gîlcescu – Memoria adevărului
Am început cu examenul scris.
Din prag.
să nu știe nimeni,
acolo te lovește pe nevăzute
cel pe care l-ai crezut prieten
ori vântul cu bucăți de beton, când se îngroașă.
a trebuit să storc ani
ca să ajung la acest lucru simplu.
pe o pătură, spatele este relaxat unde-i pus,
mi-am luat de-o grijă,
zilele și nopțile n-au decât să se dea peste cap,
cine vine, să vină cu umbra lui întreagă,
aici începe adevărul care nu are buzunare ascunse
Din prag.
Nici intrare, nici ieșire.
Doar liniștea își căuta locul.
Nu aveam unde să ascund
gesturi mici, zile de așteptare,
ochi ce mă cântăreau,
mâini ce decideau
povestea fără sfârșit.
Doar liniștea își căuta locul.
gesturi mici, zile de așteptare,
ochi ce mă cântăreau,
mâini ce decideau
povestea fără sfârșit.
Nu m-au încadrat în plus.
Nu m-au ținut în umbră.
Știau cine sunt.
O pereche solidă: adevărul ca expunere și adevărul ca recunoaștere.
RăspundețiȘtergereSau adevărul fără buzunare, asumat după o lungă stoarcere de ani vizavi de adevărul examinat, trecut printr-o instanță tăcută, fără intrare și fără ieșire.
RăspundețiȘtergere