Știu că sângele meu nu e mai presus decât seva ierbii ce o strivesc sub paşi / ştiu că mâinile mele nu simt mai mult pe lume decât frunzele acestui copac / ştiu: cuvântul meu nu ajunge mai departe decât culoarea acestui nufăr trist / şi totuşi mă rog – Doamne / nemureşte-mă / pentru o clipă... Un fel de rugă. (Bogdan Suceavă: Bătălii şi mesagii)
Știu că sângele meu nu e mai presus decât seva ierbii ce o strivesc sub paşi / ştiu că mâinile mele nu simt mai mult pe lume decât frunzele acestui copac / ştiu: cuvântul meu nu ajunge mai departe decât culoarea acestui nufăr trist / şi totuşi mă rog – Doamne / nemureşte-mă / pentru o clipă... Un fel de rugă. (Bogdan Suceavă: Bătălii şi mesagii)
RăspundețiȘtergereBogdan SUCEAVĂ
RăspundețiȘtergere***
dimineața mă trezesc cu imaginea lumii
cum se găsea înainte de spaimă
noaptea reface punți
adună imagini de altădată
cristalizează amintiri
recompune speranță
apoi o crevasă diurnă
țăndări – visul ce am fost
***
ce mai poți decupa din realitate
atunci când nu o mai ai?
îmi lipește o ascensiune spre polul austral
fereastra ce nu s-a deschis niciodată
îmi lipsește haosul unei zile aglomerate
cerul privit dintr-un colț al livezii asediate de oraș
ceasul care arată ora exactă
îmi lipsesc lucrurile pe care le detestam
pașii pe iarbă, mirosul de cafea amară
ultima rază de lumină a serii, aglomerația autostrăzii
îmi lipsesc lucruri care nu sunt eu
rămas închis în mine
***
când mă întorc
morții îmi aștern un covor de flori
încă de la aeroport
le-am scris epistole de sub orizont
acum mă salută acasă
când mă întorc
cimitirele mă așteaptă cu salve
eroii noștri prezintă onorul
patria e un fum presărat peste Atlantic
când mă întorc
văd verdele câmpiei la timpul trecut
din înălțimile cerului de ieri
norii mai mult ca perfectului imaginar
când mă întorc
***
nu pot respira dacă rămân la suprafața lucrurilor
de unde vine acest gând? întreb
în prezența unui alt gând
înaintea mea se află lumina amurgului
liniștea unei grădini dintr-un paradis pasager
o stradă pe unde trece puțină lume
nu au loc revoluții
așa se cuvine în paradis
chiar și aici te întrebi
ce este în miezul lucrurilor
iară nu la suprafața lor
ce este în miezul luminii
ce este în miezul amurgului
ce este în miezul grădinii
al ideii de grădină
ce este oare în miezul ideii de paradis
nu la suprafața lui lucitoare
***
nu a fost nici un an în care să nu-mi fie frică
frică de umbre, de uraniu, de plumb
de apă, de secerarea eterului
frică de hârtii, de cerneala roșu cu verde
nu a fost an în care să nu import frică
din cuvânt scris, de pe ecran
din șoapte și din priviri
din promisiuni, din îndepărtări
nu a fost an în care timpanele să nu doară
simfonia stridenței
să nu usuce vântul carnea vremii
să nu stingă coșmarul privirea-n ochi
nu a fost an în care să nu plătesc
pentru căderea imperiului roman
pentru căderea imperiilor ulterioare
la fiecare dezintegrare a unei idei, azi o spaimă
la fiecare umbră, un regat de frică
căderile trecutului devin otravă azi
***
pe atunci înțelesesem totul greșit
creta alerga pe tablă și eu notam tot
credeam că se vor cerne dintre noi
cei strălucitori cei înțelepți cei etereali
ei vor ieși la rampă, credeam
ei vor străluci, îi vom asculta și iubi
o singură scală a lumii este
– strălucirea
apoi au început să se stingă
pe unul l-a ucis dragostea
pe altul politica
pe altul fierul, pe altul apa
la suprafață a ieșit un fel de praf
înțelesesem greșit
înțelesesem altfel lumina
la suprafață a ieșit o trecere
și nu mai știu de unde a plecat totul
de la cei strălucitori înțelepți etereali
de pe urma cărora rămâne trecerea
Bogdan Suceavă
RăspundețiȘtergere***
pe atunci înțelesesem totul greșit
creta alerga pe tablă și eu notam tot
credeam că se vor cerne dintre noi
cei strălucitori cei înțelepți cei etereali
ei vor ieși la rampă, credeam
ei vor străluci, îi vom asculta și iubi
o singură scală a lumii este
– strălucirea
apoi au început să se stingă
pe unul l-a ucis dragostea
pe altul politica
pe altul fierul, pe altul apa
la suprafață a ieșit un fel de praf
înțelesesem greșit
înțelesesem altfel lumina
la suprafață a ieșit o trecere
și nu mai știu de unde a plecat totul
de la cei strălucitori înțelepți etereali
de pe urma cărora rămâne trecerea
[Vatra, nr. 1-2/2021, pp. 119-126]