Pâna-n pământ, tristețea mea te-nhamuri
La frunze, la căderea lor de-o vară.
La frunze, la căderea lor de-o vară.
Trezite sunt de gândul c-au să
moară,
Ca umbra nu-i, sunt doar lumini și ramuri.
Pustii, frumoase învelesc o groapă.
Se-nchide ochiul meu și le ignoră.
Cenușa leagă strâns oră de oră,
Oprind migrarea turmelor de apă.
Se-nchide ochiul meu și le ignoră.
Cenușa leagă strâns oră de oră,
Oprind migrarea turmelor de apă.
Cum toamna, torturându-mi lumea verde
Ca pe o minte-adânc neștiutoare,
Ar căpăta și tot atunci ar pierde
Naive taine, îngeri de răbdare,
Ca pe o minte-adânc neștiutoare,
Ar căpăta și tot atunci ar pierde
Naive taine, îngeri de răbdare,
Cu disperare sângele-și deschide,
Și frunza pare că se sinucide.
Și frunza pare că se sinucide.
Constanța Buzea
Din nou oglinda umedelor nume
RăspundețiȘtergereAcelaşi magic joc rotund cu plute
Pe lacul alb de nori care acum e
Din nou oglinda umedelor nume
Frunzelor spuse frunzelor tăcute
De nerecunoscut pe când tăcute
Vâslesc în fag în tei şi în mesteacăn
Lumini şi umbre într-un straniu leagăn
Lungi ale toamnei galbene minute
Ce pierdere-n adaosul din cute
Și câtă margine şi vină-n cearcăn
Și-un sentiment ca de sfârşit de lume
Și neputinţă care ne incearcă-n
Acest popas de spaime şi derute
Cu nici un semn ce-ar şti să ne îndrume
Constanța Buzea