Ca umbra nu-i nimic, sunt doar lumini și ramuri

Pâna-n pământ, tristețea mea te-nhamuri
La frunze, la căderea lor de-o vară.

Trezite sunt de gândul c-au să moară, 

Ca umbra nu-i, sunt doar lumini și ramuri.

Pustii, frumoase învelesc o groapă.
Se-nchide ochiul meu și le ignoră.
Cenușa leagă strâns oră de oră,
Oprind migrarea turmelor de apă.

Cum toamna, torturându-mi lumea verde
Ca pe o minte-adânc neștiutoare,
Ar căpăta și tot atunci ar pierde
Naive taine, îngeri de răbdare,

Cu disperare sângele-și deschide,
Și frunza pare că se sinucide.

Constanța Buzea

Bunătate

Trebuie mai mult decât un măr,
Să umpli un paner.
Trebuie mai mult decât un pom,
Să cânte livada sub cer.
Dar nu trebuie decât un om,
Pentru ca un dram de bunătate
Să lucească asemeni unui măr,
Pe care să-l împarţi pe jumătate.

Maurice Careme 

traducere de Radu Boureanu

Lumea pe care o vezi

Lumea pe care o vezi e doar un film în mintea ta.
Pietrele nu o văd.
Binecuvântează şi stai jos.
Uită şi iartă.
Fii întreaga zi blând cu toată lumea
şi vei realiza că eşti deja
în rai chiar în acest moment.
Asta e toată povestea.
Acesta este mesajul.
Nimeni nu-l înţelege,
nimeni nu ascultă, toţi aleargă
în jur ca nişte găini cu gâtul tăiat.
Eu voi încerca să te învăţ, dar va fi
în zadar; de-aceea
voi sfârşi într-o căsuţă
rugându-mă şi trăind
împăcat, cântând
lângă soba mea cu lemne
în timp ce fac clătite.

Jack Kerouac

traducere de Petru Dimofte

e a nu știu câta noapte în care nu pot să dorm

citesc
fumez
monitorul pc-ului pâlpâie intermitent din vina alimentatorul chinezesc de proastă calitate 
(originalul "s-a ars" & era să ard odată cu el)
e liniște
după miezul nopții numai cățeii cu covrigi în coadă mai aleargă de colo-colo pe străzi
hăituindu-i pe boschetarii care întind mâini fantomatice spre cer
luna pare un bănuț de aramă iar ei vor să-l aibă cu orice preț
să-și cumpere un ultim pahar de vodkă
de mâine se vor lăsa
de viață
iar câinii cu botul pe labe vor chelălăi noaptea la luna care se aseamănă tot mai mult cu un bănuț așezat pe pleoapele unui mort

aș vrea să pot să adorm
să te visez
dar beau & fumez
și în liniștea absolută care mă strangulează precum un piton
aud țipătul rațelor sălbatice care străbat orașul în zborul spre țările calde
ai plecat odată cu ele
departe de mâinile mele iernatic de reci
(în podul palmelor mi se așează fluturi de noapte)

nu pot să dorm
privesc luna
care se apropie tot mai mult
îi simt greutatea
pe pleoape

Marcel Vișa, Facebook

Dragoste pe apă

Ori de cîte ori întîlnesc o femeie frumoasă
Îmi lasă gura apă
Mă arunc ca o torpilă
În apele ei teritoriale
Și nu mă las
Pînă nu-i cuceresc toate malurile
O îmbăt repede cu apă rece
Și ne scăldăm
Ne scăldăm
Ne scăldăm
Pînă nu cădem în apele somnului
Atunci mă bagă
Ea pe mine la apă
Și mă tine
Mă ține
Mă ține
Pînă mi se înmoaie toate mădularele
Apoi mă azvîrle ca pe o piatră seacă
Pe apa Sîmbetei
Ce vine pe apă
Pe apă se duce 
Zice
Și dispare rîzînd în larg 

Jon Milos

Despărțire

Ne-ar trebui o mie de ani să reclădim
Ce-am sfărâmat aseară cu despărțirea noastră
Și nici atunci nu-i sigur c-am mai putea să fim
Eu creanga ta de aur, tu frunza mea albastră.

O umbră o să steie mereu între noi doi
(Noi care-am fost pe vremuri lipiți ca două palme
Pe pieptul unei moarte) și veșnic între noi
Vor crește neguri numai în aparență calme.

Cuvântul de-altădată nu-l vom mai folosi,
Tăcerea fără seamăn de-atunci n-o vom mai tace.
Vom sta mereu ca zeii deasupra și vom fi
Cu mâinile pe scuturi severi și plini de pace.

Triști, vom cunoaște ceasul nu după dezmierdări
Ci întrebând în stânga și-n dreapta trecătorii,
Mai morți ca morții, singuri și fără remușcări,
Ne vom ciocni în cosmos doar uneori ca norii.

Săruturile noastre cu flăcările lor
N-o să mai incendieze pădurile albastre
Iar sufletele noastre, zburând încetișor,
N-o să se mai înalțe căzând mereu spre astre.

Ca niște ghimpi vom scoate treptat din amândoi
Aducerile-aminte și vom privi la chipul
Iubirii care cade șovăitor în noi
Cum dintr-un țărm de stâncă-ntr-un golf adânc nisipul.

Dar liniștea de-atuncea n-o vom mai regăsi,
Și singuri vom petrece cele din urmă clipe
În timp ce pescărușul iubirii va muri
Bătând încă o dată din largile-i aripe... 

Radu Stanca

Ascunselea

Să mă ascunzi într-un anchior

și să mă ții pănă mor

de odoare, de căldură

și de dor de pup pe gură.

Să mă ascunzi într-o ureche

să-ți suflu cald o vorbă veche

ce-ți seamănă în trup fiori

și-apoi ușor – ușor să mori.

Să mă ascunzi în subțiori

să stau ca-ntr-un căuș de flori

și când o da roua în zori

să mor și eu și tu să mori.

George Stanca

Melancolie

lui Domingo Bolivar 

Tu, frate, care ştii lumina, spune-mi-o şi mie.
Sunt ca un orb.
Sunt fără drum şi merg pe bâjbâite.
Merg pe sub ploi şi fulgere dezlănţuite,
orbit de vis, nebun de armonie.

Visul e boala mea. Din poezie
lucrată mi-e cămaşa pe suflet; ascuţite
vârfuri de fier ea are, spini, cuţite,
din care picură melancolie.

Şi astfel merg. Orb şi nebun prin lumea mea
amară;
şi mi se pare-adesea că drumu-i lung şi-i seară,
iar uneori că-i scurt şi va să se termine.

Şi-n căutarea dintre viaţă şi-agonie,
chinul mi-l duc şi-abia mă mai pot ţine.
N-auzi cum cad din mine stropi de melancolie? 

Ruben Dario

Traducerea Ştefan Augustin Doinaş

Înțeleptul

Înțeleptul nu doarme noaptea
și ziua nu cântă.
Când Soarele răsare
binecuvântă turnurile
și oamenii
care-au scăpat din somn.
Atât de tainic
trece printre semeni
că rareori îl vede cineva.
Dacă-l întreabă lumea
spune un cuvânt
rotund și greu
ca piatra dintr-un râu
și mai ales:
să poți privi-ntr-un om
e cea mai mare
întâmplare. 

Gheorghe Pituț