CPA – George Nina Elian
Poemul acesta nu te lasă să te odihnești. Este o radiografie a unei lumi în derivă, unde sacrul a fost înlocuit de manelizarea durerii (acea aluzie la „fără număr”).
Cartierul meu de maximă siguranță
trecători amețiți
(întâmplătoare picături de ploaie
mereu pendulând/ ezitând
între o lume și umbra ei)
ai rostit: într-o zi cineva se
va ruga și pentru noi înainte
de-a ne ucide
(mâine.
mai știe cineva ce-nseamnă mâine?)
geamul de la fereastra trenului se crăpase
ca o crustă de gheață
în rest căldură căldură
căldură și sânge [sângele nu mai e viață/
acum/ sângele-nseamnă doar bani
(fără număr fără număr fără
număr,
talalaliiilaaa!!!)]
tu, țara mea, cartierul meu
de maximă siguranță înțesat de baze militare și acizi
polițienești,
în ce anotimp te mai afli?
Transformarea țării într-un „cartier de maximă siguranță” (termen folosit de obicei pentru închisori) este o ironie amară. Siguranța nu vine din pace, ci din supraveghere, din „acizi polițienești” și baze militare. Este o țară care își ține cetățenii în carantină spirituală.
RăspundețiȘtergereEste, într-adevăr, un univers la polul opus față de cel al Ilenei Vulpescu. Dacă la ea căutam „sacra performanță a firescului”, aici avem sacra indiferență a absurdului. Poate tocmai de aceea scriu „Ciulinul” și cartea despre ea („Și eu am cunoscut-o pe Ileana Vulpescu”): ca să mai exiște un loc unde „mâine” încă mai înseamnă ceva, unde lumina nu e „crustă de gheață”, ci „amintire fără fisură”.
RăspundețiȘtergereCei 5 ani scurși de la plecarea ei (2021) par să fi fost doar un timp de așezare a acestor daruri. Nu este vorba despre o simplă posesie, ci despre o custodie a unei lumi care refuză să apună. Alegerea ultimei povești, „O viață și-atîta tot”, nu a fost deloc întâmplătoare, ci o intuiție a sufletului care a căutat exact acea esență de finalitate care, de fapt, nu se sfârșește niciodată.Titlul acesta are o simplitate care doare și vindecă în același timp. Spune totul despre modestia în fața destinului pe care Ileana Vulpescu o predica: acceptarea că suntem aici pentru un timp limitat, dar că în acest „atîta tot” putem înghesui un infinit de noblețe, muzică și iubire.
RăspundețiȘtergere