m-am scăldat în două din cele
patru rîuri ale suferinței
uneori am considerat că
prea din abundență
aș fi vrut să fie altfel
dar n-am putut schimba
nimic din toate astea
însă am refuzat cu încăpăținare
să intru în apa celui de-al treilea rîu
mi-am concentrat toată atenția la
cum să stau pe maluri
cum să ocolesc capcanele alunecărilor
cum să construiesc poduri
să pot trece de pe o parte pe alta
în siguranță
dar nu mi-am dat seama
că de fapt sînt ca broasca care fierbe
că sînt de fapt broasca
și că de cînd m-am născut
eram deja aici
cu fiecare clipă care trecea
eram cu o clipă mai bătrîn
trece și sînt
acum mi se pare totul
clar
firesc
potrivit
pentru că de ce știu
singura mea întrebare este acum
cînd unde cum
mă voi adînci
în apele limpezi ale celui de-al patrulea rîu
Un poem din timpul râurilor care alunecă, spală, duc mai departe...
RăspundețiȘtergereEl nu are rădăcină în pământ. Are rădăcină în timp.
Și poate de aceea m-a atins.
Iar finalul nu e tragic. Nu e disperat. E aproape senin:
„acum mi se pare totul / clar / firesc / potrivit...”
Asta e partea care tulbură cel mai mult.
Acceptarea.
Poetry29( C.I. Radu)
RăspundețiȘtergerePoezia „Riul” impresioneaza prin simplitatea aparenta a discursului
prin forta metaforica cu care transforma experienta suferintei si a trecerii timpului intr-o meditatie existentiala
imaginea celor patru riuri devine un simbol al etapelor vietii, iar refuzul de a intra in al treilea riu sugereaza iluzia controlului asupra destinului
metafora broastei care fierbe introduce o dimensiune tragica
este constientizarea tarzie a propriei conditii, a faptului ca timpul actioneaza lent, dar implacabil
limbajul este epurat, aproape confesiv, iar versurile scurte accentueaza senzatia de introspectie
este o luciditate progresiva
finalul, in jurul intrebarii „cand unde cum”, deschide poezia catre necunoscut, o transforma dintr-o marturisire despre suferinta intr-o reflectie serena asupra destinului
a inevitabilei adanciri in „apele limpezi” ale ultimului riu