Rondelul sfintei fără sfânt

Era o sfântă fără sfânt,
Fără credinţă, fără casă,
Avea doar inimă şi gând
Şi-o fustă verde, de mătasă,

Cu astragal şi iacint
Venea la fiece mireasă,
Ea, mica sfântă fără sfânt,
Fără credinţă, fără casă.

Şi ne-am adus aminte când
În toamnă negură se lasă,
Cum lângă noi, de noi visând
Că nu ne vede şi nu-i pasă,
Era o sfântă fără sfânt.

Leonid Dimov 

ÎNVIERE

simți cum te obosește

supraviețuirea

și cauți cu lumânarea

secunda de iubire

pentru încă o tresărire

a cărnii

în nudul existenței tale.

dragostea este vecină cu moartea!

nu se trăiește, doar se suferă!

o așezi să-ți doarmă pe sâni,

sub coaste, în pântec,

până simți cum mușcă din tine,

ca o dulce sinucidere,

până crezi că ești singurul înger

de pe Pământ

care s-a întors în placenta mamei

și a învins așfințitul!

Adela Conciu

Aparențe

 (Cuvinte despre oameni și lucruri)

Părea că vara a trecut.

O toamnă tristă și vulgară

În viața mea a apărut,

Cu pasul rar și prefăcut

În marș funebru de fanfară.

Dar numai ce mi s-a părut

Și m-am trezit a doua oară.

Era un fel de vis târziu

În zorii dimineții pure,

Un soi de cântec fistichiu

Cântat de-un lăutar chefliu

Ce soarta nu mai vrea să-ndure.

Era-ntr-o joi, nici nu mai știu,

Ca toate joile obscure.

Părea că iarna a sosit

Și m-am trezit în toiul nopții,

Dar numai ce m-am dumirit

Din visul proaspăt dezvelit,

Așa cum fac mai toți netoții.

Tu, să nu uiți că te-am iubit

Cum prada își iubesc doar hoții!

Părea că vara a trecut.

O toamnă veche și mizeră,

De astăzi, pare c-a-nceput,

Iar orologiul a bătut

Aceeași clipă pasageră.

Dar Paradisul nu-i pierdut

Când sufletul încă mai speră.

Eduard Zalle

RIP Aurel Ion Brumaru

https://vasilegogea.wordpress.com/2025/01/05/in-memoriam-a-i-brumaru-2-aprilie-1943-4-ianuarie-2025/

TEMPLU

Stau împietrit
și-i atât de departe
orice liniște.
Mai departe e-o noapte fără început
și fără iertare
ca și cum ar fi înțepenit
șerpii memoriei iarăși. 

SĂ NU VENIM

Să nu venim prea târziu
când se răcește memoria
și cuvintele sună trist
și înghețat.
Când moartea – acest cerc
atât de perfect, cu liniștea în centru –
când acest superb androgin
se va dezlănțui între mirosul de sex și amară
tămâie
într-o sacră mirare.

SEMNUL

Oprindu-ne la această margine
eternă mă vei întreba de drumul
fără de sfârșit și despre rătăcire
în timp ce un print cu fruntea de aur
ne va face semne înalte
călcând peste moarte.
Tu mă vei urma apoi în altă parte a lumii
la fumul înălțat în pustiu
făgăduindu-mi cu un surâs de zeu
neînțeleasa tăcere.

NUFĂR

Moartea crește ca un nufăr în mine
în apă albastră și lină.
E atât de sigură de petalele sale.

Când își va iți capul cel alb
din taina curată a lacului
eu mă voi așeza ca o pulbere fină
peste elementara tăcere.
O, tu, șoptește-mi data înfloririi.
 
     DUPĂ MELCI

O undă începătoare trece prin univers
Se oprește sub cupola memoriei
Niciodată, niciodată nu va zvâcni ea de acolo?
Se întreabă limaxul
Ce înaintează pe o necontenită coapsă

Un șirag de vieți trece prin univers
Nu se oprește nici când și niciunde.
Niciodată nu-mi voi aminti de această cupola
Își zice virgina cu necontenite coapse.

Niciodată, niciodată nu voi ajunge melcul din
urmă.

Melc melc codobelc
Melc melc codobelc.

Aurel Ion Brumaru

(Din volumul PUSTIA ȘI CĂLĂTORUL. Versuri regăsite (1969-1974), Editura Vatra veche, 2019)