Trupul meu se scurge din tine strop cu strop.
Chipul meu pleacă în untdelemnul de taină,
mâinile mele pleacă precum argintul viu,
picioarele pleacă în doi timpi de pulbere.
Chipul meu pleacă în untdelemnul de taină,
mâinile mele pleacă precum argintul viu,
picioarele pleacă în doi timpi de pulbere.
Totul pleacă din tine, totul pleacă din noi!
Pleacă glasul meu care era pentru tine
clopot izolându-te de tot ce nu eram noi.
Pleacă gesturile mele care se depănau
ca suveica ţesătorului sub ochii tăi;
pleacă privirea mea ce-şi aducea
în licăriri ienupărul şi ulmul.
clopot izolându-te de tot ce nu eram noi.
Pleacă gesturile mele care se depănau
ca suveica ţesătorului sub ochii tăi;
pleacă privirea mea ce-şi aducea
în licăriri ienupărul şi ulmul.
Plec din tine odată cu răsuflarea ta
în căldura umedă a trupului tău plec.
Plec din tine în veghere şi-n somn;
Până şi-n amintirea cea mai fidelă, mă şterg
şi devin în memoria ta asemeni
celor ce nu s-au născut niciodată.
în căldura umedă a trupului tău plec.
Plec din tine în veghere şi-n somn;
Până şi-n amintirea cea mai fidelă, mă şterg
şi devin în memoria ta asemeni
celor ce nu s-au născut niciodată.
Chiar de-aş fi sângele tău, aş pleca în lucrul mânilor tale,
şi-n gura ta de must;
chiar de-aş fi în măruntaiele tale, aş fi ars
în paşii tăi pe care nu-i mai aud
şi în patima ta care bate în noapte
ca nebunia mării solitare.
şi-n gura ta de must;
chiar de-aş fi în măruntaiele tale, aş fi ars
în paşii tăi pe care nu-i mai aud
şi în patima ta care bate în noapte
ca nebunia mării solitare.
Totul pleacă din noi, totul pleacă din noi!
Gabriela Mistral
Gabriela Mistral
Ploaia liniștită
RăspundețiȘtergereAceastă apă salcie şi tristă,
ca un copil pedepsit
înainte de a veni pe lume,
moare.
Liniştit pomul, liniştit vîntul;
o, şi-n această linişte minunată
cîntecul acesta duios şi amar,
prăbuşindu-se !
Cerul e ca o imensă
inimă din care izvorăşte-amarul.
Nu plouă: e o sîngerare lentă
şi mare!
Din casele lor, oamenii
nu simt această amărăciune,
această cădere de apă tristă
din înălţime.
Acest larg şi obositor
coborâş de ape învinse
către pămîntul care zace
şi transpiră.
Plouă. Ca un şacal tragic,
noaptea se lasă peste munţi.
Ce se va ridica, peste umbră,
din Pămînt ?
Veţi dormi, în timp ce afară
cade suferindă această apă inertă,
această apă ca rîul Lete, soră
cu Moartea.
Gabriela Mistral
El mă sărută
El mă sărută, şi iată-mă acum alta, alta prin pulsul
venelor sale, care-l dublase pe-al meu, prin respiraţia altuia
pe care o simt în respiraţia mea. Trupul
mi s-a înnobilat precum inima mea...
Un parfum de flori în respiraţia mea! Totul prin el,
care se odihni pe mine ca
roua pe ierburi.
Gabriela Mistral
Rușine
Mă fac frumoasă – când te uiţi la mine –
Ca iarbă-nrourată-n dimineaţă;
Nici stuf înalt, nici rău cu ape line
Nu-mi recunosc strălucitoarea faţă.
De gura mea cea tristă mi-e ruşine,
De asprii mei genunchi, de vocea spartă;
Acum când ochii-ţi au privit spre mine,
Săracă sînt şi despuiată parcă.
Nu vei află nicicând o piatră-n cale,
Mai goală, într-a zorilor sclipire,
Decât femeia-al cărei cânt de jale
L-ai auzit şi-ai prins-o în privire.
Eu voi tăcea, spre-a nu da tuturora
Prilej să-mi afle-adânca-nseninare,
După a frunţii mele auroră
Şi după mâna mea tremurătoare.
E noapte-n rouă iarba e culcată.
Priveşte-mă-ndelung şi cu blândeţe,
Ca-n zori, la râu, femeia sărutată
De tine, să aducă frumuseţe.
Gabtiela Mistral
Și un citat pe care nu-l mai aud
Iubesc lucrurile pe care nu le-am avut niciodată la fel ca şi pe acelea pe care nu le mai am. (Gabriela Mistral)